În avanpremiera marii sărbători naţionale de 1 Decembrie, la Şcoala Gimnazială „Alexandru Davila” din Piteşti s-au desfăşurat astăzi numeroase activităţi în cadrul proiectului educaţional „Să purtăm ie românească de 1 Decembrie”.
Proiectul iniţiat de bibliotecarul unităţii de învăţământ, Monica Morăreasa, se află la a doua ediţie şi a implicat toţi elevii şcolii şi o mare parte din cadrele didactice de aici. Astfel, cei peste 1000 de copii care învaţă la Şcoala Al. Davila (fostă nr. 14), dar şi profesorii lor au venit astăzi îmbrăcaţi în straie populare sau cu panglici tricolore. Pe parcursul întregii zile în toate clasele elevii au participat la diverse activităţi educaţionale dedicate Zilei Naţionale şi Marii Uniri.